• Un alt mod de a privii ''legatura de prietenie'' !

Ratacind printre ganduri oarecum dureroase si idei preconcepute despre prietenie, constat cu o oarecare dezamagire, ca, in profunzimea sa, ''prietenia'' nu mai inseamna ce a insemnat odata.

Raman cu privirea intr.un punct fix, incercand a.mi aduce aminte ce a insemnat pentru mine, candva, ideea de ''prietenie adevarata'', dar nu gasesc nimic. Nici macar un semn de care sa.mi aduc aminte.

Si ca sa nu par ipocrita, recunosc. DA. Au fost, poate, sfaturi, gesturi sau idei care poarta eticheta de ''gand bun, pentru o prietenie adevarata'', insa niciodata nu a existat aceasta simpla legatura fara ca acea/acel prieten adevarat sa nu.mi scoata ochii, sau sa nu.mi ceara in schimb ceva cu totul mai greu de dobandit, in locul unui sfat sau a unui gand nevinovat.

Mereu a fost cate ceva ce trebuia dezgropat in schimbul lor.

Intotdeauna acel sentiment pur si.a pierdut farmecul, prin ipocrizia cu care a fost tradata ideea de ''prietenie''.

De ce nu mi s.a intamplat? Pentru ca nu mai exista asa ceva si , sincer, ar trebui sa ne obisnuim cu ideea.

• Fel si fel de... dimineti !

Se intampla uneori sa ma trezesc dimineata si sa fiu inundata de mii de ganduri care mai de care mai greu de pus in aplicare cand vine vorba de realizarea ideilor care ma sufoca zi de zi.

Sunt dimineti in care ma trezesc cu o pofta de schimbare nemaipomenita, chiar daca acea schimbare ar consta in ceva minuscul, nevoia pe care o simt atunci e incredibila.

De la ruperea unui fir de par pana la schimbarea intregii garderobe, in viziunea mea, aceasta dorinta ma poarta cu gandul la o cu totul alta idee.

Ideea de evolutie, cred eu, ar avea baza in acest sentiment. Lupta cu propriile dorinte ar putea fi continuarea acestei strategii, iar termenul de ''revolutionare'' pune, probabil, capat teoriei timpului, in care schimbarea este, parca, deschizatoarea principala de drumuri.

• Gandurile, gesturile si greselile pe care le urasc la mine, le iubesc la el !

Pierduta in decor, printre regrete

Lasata purtata doar de sentimente

Constat cu durere ca tot ceea ce simt

Ascunde o depresie vaga prea greu de descris.

In aceste 4 versuri se rezuma cam tot ceea ce vreau sa scriu acum. Si incep prin a spune ca probabil am o problema cu exprimarea sentimentelor.Nu doar cred, ci sunt sigura ca am o retinere cand vine vorba de asta sau poate ca ma trec fiorii cand spun "Te iubesc". Poate ca ezitarea pe care o am inainte de a rosti aceste cuvinte, nu este vreo dovada a faptului ca, in subconstient, opresc pentru cateva clipe timpul in loc pentru ca putea gandi situatia, ci dimpotriva. Stiu ca nu fac asta.

Stiu ca.l iubesc si sunt multe lucruri care imi demonstreaza ca o fac. Doar gandul care ma bantuie clipa de clipa cum ca l.as putea pierde ma doboara sufleteste. Dar am o ezitare de care probabil acum nu.mi dau seama. Un sentiment sau o stare de teama. De ce tocmai teama?

Pentru ca in primul rand imi e frica de ziua in care la cuvintele "Te iubesc" probabil voi primi un raspuns simplu pe un ton indiferent sau poate chiar ceea ce voi primi ca raspuns sa fie doar tacerea.

Iar in al doilea rand, simt o usoara teama doar cand as vrea sa.i spun asta si nu o fac, chiar daca de multe ori am impresia ca nu o spun cand ar trebui sau mai bine zis, cand ar fi nevoie.

Dar... de ce s.o spun cand ar trebui? Atunci si.ar pierde mai mult de jumatate din frumusete si din spontaneitate. Si Stiu ca am multe defecte, dar stiu sigur ca sunt .. probabil .. cea mai spontana persoana pe care o cunosc. De ce ezit cand spun probabil? Pentru ca de multe ori am impresia ca nu ma cunosc destul de bine, insa asta ma face sa merg mai departe. Pentru ca stiu ca sunt inca adolescenta si ca ceea ce.am descoperit pana acum, prin spontaneitate, ma tinut in viata, m.a tinut conectata cu lumea asta.

Si da, marturisesc ca am avut momente in care tot ceea ce am facut, si ceea ce vroiam sa fac se concentrau intr.un "flash" de cateva secunde, dar parca infinit, catre dorinta de a.mi continua viata. Tentative au fost destule, si mi.e scarba de mine insumi doar cand mi le amintesc.

De ce au existat tentative cand tocmai am spus ca ma cunosc atat de .. "bine" ? Pentru ca aveam momente in care uram totul la mine. Insa cel mai rau uram persoanele care incercau sa ma controleze. Acele persoane care imi tot repetau zi de zi aceleasi cuvinte: "Maturizeaza.te" , "Ce e cu tine fato'? De ce nu poti fi si tu normala ca toti ceilalti" sau "Numai probleme faci", pana cand ajunsesem sa mi le tot repet singura. Persoane care se prefaceau ca le pasa, incercand mai apoi sa ma indeparteze prin indiferenta. Ce.au reusit? Pe moment si pe termen scurt, ceea ce vroiau, insa de.a lungul timpului au reusit doar sa ma faca sa ma dispretuiesc singura. Nu suportam toate ideile lor preconcepute.

Si da, mi.e rusine sa o spun, insa, inainte de a posta articolul am stat si m.am gandit de cateva ori daca e chiar indicat sau macar benefic pentru mine ce va urma sa spun. De ce m.am gandit sau mai bine zis.. de ce am avut din nou o retinere? Pentru ca unii dupa ce vor citi ceea ce va urma sa scriu, probabil vor rupe legatura un timp cu mine, iar daca o vor face vreau macar sa stie un lucru: In momentul in care am scris articolul as fi vrut sa dau "delete" la mai mult de jumatate din tot ce am scris,dar nu am facut.o pe motiv ca nu am vrut sa ma ascund dupa degete, insa din trecutul meu nu pot sterge nimic, oricat de mult mi.as dori sa o fac, iar ceea ce am trait atunci m.a facut ceea ce sunt acum. Stiu ca puteam fi "desteapta" cum ati spune voi, si sa nu spun nimic, dar.. daca unele persoane ma judeca dupa trecutul pe care l.am avut, nu.mi ramane sa spun decat ca ele au o problema acum.

Toti cei care ma cunoasteti cat de cat si ati avut probabil rabdare, ori sa ma ascultati, ori macar sa observati cum ma zbat sa ma deschid sa stiti ca va sunt recunoscatoare si apreciez enorm ! Si aici nu mentionez de prietenii vechi de ani de zile, sau doar de cei apropiati, pentru ca acestia, in viziunea mea, caci poate gresesc, au fost primii care m.au abandonat si probabil ca vor fi si primii care, dupa fraza asta, vor face 1 din 2 lucruri : ori vor da un click acolo in lista lor de messenger, fix pe numele meu si vor incepe a.mi turna critici din care sa desprind doar "nerecunostiinta" din partea mea, ori vor incerca sa afle in mod calm, poate chiar in ideea de a se implica pe bune, doar pentru a afla raspunsurile la intrebarile: "De ce am ramas asa de "nerecunoscatoare" fata de ei ? ", "De ce cred ceea ce cred? " si mai ales "De ce fac atat asupra lor ? " . Nu ! Nu fac atac asupra nimanui, dar mi s.au cerut mult prea multe, nu ma refer pe plan material, ci vorbesc doar de sentimente, si nu am refuzat niciodata sa fac asta.

Am investit nu numai sentimente, ci si stari si incredere in fiecare. Ca sa ce? Ca sa nu am parte nici macar de un loc in amintire sau intr.o stare de dor in care sa exist, macar entru ca faceam parte din decorul de care ei se pare ca n.au dus mare lipsa. Ce vroiam? Nu bani, nu buzz.uri sau beep.uri cand era nevoie de mine, nici macar sa ma tina aproape nu mai aveam nevoie, doar sa stiu un singur lucru, si anume: Faptul ca voi exista in amintirea lor mereu, macar sa nu.mi uite numele, si aici nu ma refer la moarte. Pentru ca stiu sigur ca cei despre care vorbesc si.au dat seama ca despre ei este vorba, totusi refuza sa creada ca am ajuns sa.i privesc cu dispret si vor spune "Normal ca a moarte te gandesti, la ce altceva mai.. "constructiv" te poti gandi ? " Normal ca nuuu ! Voi m.ati facut sa fiu asa cum eram, pentru ca toti erati niste "judecatori" ai lumii in care, parca, doar eu traiam ! Inchid capitolul despre "Trecutul meu .. mizerabil".

Spuneam mai sus de persoane care au avut rabdare sa ma asculte. Pe ei probabil voi i.ati numi "Prieteni de bere" sau "Tovarasi de ocazie" pentru ca sunteti prea ipocriti sa vedeti ca viata nu se rezuma la ''Ce e scris asta se intampla" : prieteni buni din copilarie si familie ! Ducem o viata robotizata sau ce ? Eu ii numesc "Prieteni de tinut aproape" sau "Tovarasi pe viata". Pentru ca e mare lucru sa ai puterea sa nu te intorci in trecut si sa intelegi ca oamenii care te asculta poate pentru prima oara si au rabdare sau "sar in ajutor" cu un sfat sau un raspuns, ei sunt prietenii care merita numiti asa.

Dar nu chiar intotdeauna. Trebuie sa ai o naivitate grava sa crezi ca asa va fi mereu. Am simtit nevoia sa ma descarc si parca tot simt ca n.am spus tot ! Evident ca nu am facut.o, pentru ca niciodata nu e suficient !

• Iubirea pentru Egipt concentrata in mistere antice pe care am incercat sa le descopar ani de.a randul !

Inca de mica am fost pasionata de un lucru care pare, probabil, atat de nesemnificativ, insa mi.am dedicat o parte din viata studiind si incercand sa aflu toate secretele egiptene. Atatea mistere greu de dezlegat, atata sete de cunoastere. Harti negasite, morminte ascunse, artefacte, comori vechi, capcane mortale. Toate imi starneau interesul spre a afla mai mult.

Am inceput sa studiez tot ceea ce se poate incandra in egiptologie. Arheologii cautau din rasputeri simboluri care sa dovedeasca existenta mormintelor faraonilor din acea vreme, insa legendele erau cheia spre nucleul cunoasterii. Erau realizate harti false, care duceau spre piste obisnuite, indepartate de locul adevarat in care se afla misterul ce parca astepta sa fie cunoscut.

Cuvantul ''arheologie'' provine din limba greaca si este derivat de la ''Αρχαιολογία". Desprinzand ramurile cuvantului reusim sa aflam de la ce a pornit aceasta idee, si anume:

"αρχαίος" (in greaca) , "archàios" (in latina) - antic ;

"λόγος" (in greaca), "lògos" (in latina) - studiu ;

Leaga ideea de ''studiu antic'' ceea ce explica ramura de baza a arheologiei si definitia sa specifica. Arheologia studiaza cultura veche si incearca a gasi explicatia obiceiurilor si traditiilor din acea vreme.

Simboluri vechi, desene inscriptionate pe pietrele si pe peretii din interiorul mormantului, toate explica existenta mitologiei din spatele culturii.

Cel mai cunoscut dintre simbolurile egiptene este scarabeul, o insecta venerata in antichitate. Este prevazut ca fiind simbol al reinvierii si a ciclului solar al zilei si al noptii. Se spune despre acesta ca este capabil sa renasca din propria sa descompunere. Scarabeii erau folositi si pentru pedepsirea tradarii, vinovatul fiind inchis de viu intr.un sarcofag si lasat sa moara devorat, in chinuri.

Un simbol al protectiei si al vietii vesnice il reprezinta crucea Ankh. Existenta sa era considerata ca fiind confirmarea ca sufletul traieste dupa moarte. Crucea cuprinde 3 din elementele importante ale naturii, si anume: apa, aerul si soarele. Acestea creeaza uniunea intre cer si pamant. Este realizata dintr.un cerc, care reprezinta partea feminina, sugerand fertilitate si viata, si o cruce care indica partea masculina, puterea si controlul. Egiptenii foloseau adesea acest simbol mai ales in ritualuri, dar si in diverse scrieri despre reincarnare.

Toti faraonii primeau un medalion cu aceasta cruce la nastere, iar dupa moartea lor crucea era asezata pe piept simbolizand viata chiar si dupa moarte. Din acest simplu motiv, "cei morti" erau numiti "ankhu", iar un termen folosit pentru cuvantul "sarcofag" era "neb-ankh", care ii aducea titlul celui decedat de "posesor al vietii".

Hieroglifele erau simbolurile egiptene antice, cuvantul ''hieroglifa'' provenind tot din greaca ''ἱερογλυφικά''. Scrierea figurativa era folosita de egipteni pentru a exprima orice, avand in jur de 700 de caractere, insa de.a lungul timpului, pana in epoca greco-romana, aceasta s.a imbogatit si a ajuns pana la aproximativ 5000 de caractere.

Egipteana veche era destul de complicata, dovada a faptului ca am reusit sa o invat in cateva luni bune. Sensul de citire era de la stanga la dreapta in cazul cuvintelor separate, iar citirea de la dreapta la stanga se determina in functie de orientarea reprezentarilor care alcatuiau cuvantul, si anume: daca simbolurile (oameni, plante, animale) erau orientate spre stanga, citirea se facea de la stanga la dreapta, iar daca erau in sensul opus erau citite invers. In functie de dispunerea cuvintelor, uneori se citeau de sus in jos, in cazul in care simbolurile erau asezate pe coloane.

Arhitectura egipteana scoate la iveala existenta piramidelor. Egiptenii erau de parere ca defunctul va trece in "Lumea De Dincolo", unde va duce o alta viata mult mai buna decat cea pe care a trait.o pe pamant. In timpul ritualului funerar, pe langa obiceiurile obisnuite, trupul trecea prin procesul de mumificare. Acesta proces consta in imbalsamarea corpului, ajutand la conservarea si la pastrarea in stare nealterata a acestuia. Trupul era invelit mai apoi in fese de panza si asezat in sarcofac impreuna cu obiectele de pret ale decedatului.

Inainte de aparitia piramidelor, tipul de mormant cunoscut era "mastaba". Aceasta avea forma unui trunchi de piramida, iar intrarea era una singura asezata pe latura estica. Interiorul sau adapostea statui, picturi si inscriptii pastrate timp de secole. Mastaba era impartita in 3 compartimente: capela, culoarul si cavoul. Odata cu trecerea timpului, simplitatea peretilor si.a pierdut farmecul, asa ca egiptenii au inceput orneze peretii interiori, desenand sau schitand scene din viata privata celui mort.

Religia egipteana avea la baza crendinta in zeitati, locuitorii raportand totul la voia acestora. Nu.mi aduc aminte decat 10 zei, pe care i.am considerat buni de tinut minte, si anume:

Amon-Ra - este adesea confundat cu Ra, insa acesta il reprezinta pe Regele zeilor. Era zeul primordial si suprem in panteonul egiptean. In picturi era realizat intr.un mod ciudat. Pielea sa era de culoare albastru, simbolizand lapislazuliul o piatra semi.pretioasa, considerata demna de a fi purtata de zei. Coroana lui sugereaza o putere pe care o detine un zeu al cerului, avand 2 pene inalte orientate in sus, fiecare pana fiind impartita in 2 sectiuni, reprezentand "dualismul" iconografic care reflecta conceptia egipteana despre echilibrul elementelor opuse, la fel ca si numele regiunilor, si anume: Egiptul de Sus si Egiptul de Jos. Numele sau "Amon" pare a fi interpretat ca fiind "cel ascuns".

Bes - era cunoscut ca fiind protectorul copiilor si al familiei, avand un rol destul de important in viata de zi cu zi a egiptenilor. Avea un aspect ciudat, fiind foarte mic si cu o infatisare groteasca, avand niste trasaturi "monstruoase" insa o privire, pe cat de blanda, pe atat de inspaimantatoare. Coroana sa era constituita din pene toate inalte, directionate inspre cer.

Horus - numit si "Domn al Cerului" si considerat si simbol al regalitatii divine. Acesta era reprezentat ca avand cap de soim si apare pe o coloana in forma de trestie de papirus. Este fiul zeitei Isis, crescut de aceasta in secret, pentru a devenii, mai tarziu, carmuitor al Egiptului.

Imhotep - a fost un om zeificat si arhitect regal, construind prima piramida in trepte. Dupa zeificare a devenit intruchiparea intelepciunii scribului si al creatiei supreme.

Isis - reprezenta zeita cu o putere magica uriasa, considerata si mama ''regelui''. In picturi este realizata in postura unei regine, purtand pe cap simbolul "tronului" sau o coroana cu coarne de vaca, impreuna cu discul solar. Amuleta sa era reprezentata de Tyet, ce consta intr.o centura cu un nod in fata, creand legatura intre simbolul vietii, si anume, Ankh, si simbolul puterii regale.

Nephthys - era zeita funerara si apare in regatul vechi ca fiind alaturi de Isis, in calitate de protectoare a monarhului, conducandu.l in Lumea De Dincolo.

Osiris - era stapanitorul Lumii De Dincolo egiptene si este reprezentat ca purtand pe cap o parte din torsul superior al unui zeu, deasupra carora se afla simbolurile hieroglifice ale numelui sau. In inconografia completa, trupul este prezentat invaluit in bandaje de mumie, purtand in maini semnele regalitatii: biciul si carja. Coroana sa are forma conica si inalta, si are la baza coarnele unui berbec, iar sus cate o pana in fiecare parte. Era privit ca judecator suprem al adevarului si onestitatii.

Ra - era cel mai puternic dintre toti zeii, supranumit si Zeul Soarelui, creator de la Heliopolis, avand puterea de a patrunde in toate cele 3 taramuri: ale Cerului, ale Pamantului si ale Lumii De Dincolo. M.am axat enorm pe acest zeu, considerandu.l cu mult mai sus decat ceilalti, din pricina puterii pe care o detinea in acea vreme. Simbolismul arhitectural in forma piramidei in trepte si a celei clasice, scara catre Zeul Soarelui si imaginea "nisipului inalt" de la Heliopolis, pe care a stat zeul creator pentru a modela cosmosul, ofera o dovada permanenta a venerarii soarelui pe parcursul dinastiilor.

Sekhmet - o intruchipa pe zeita leoaica de la Memphis, semnificatia numelui ei fiind "Cea puternica", tinand cont de aspectul distructiv pe care il afisa si caracterul ei. Este realizata cu trup de femeie si cu cap de leoaica, intr.o rochie de panza de in si este cunoscuta ca fiind fiica lui Ra.

Seth - a fost zeu al fortelor haotice, fiind prezentat printr.o creatura patrupeda, cu un bot usor arcuit, cu doua proeminente care ies din varful capului. Zeul poate lua forma completa a acestei creaturi, dar poate fi infatisat in chip uman insa cu cap de animal. Temperamentul violent si impunator iese la iveala in luptele cu zeii, pe care le poarta in fiecare zi.

Toti au reprezentat, pentru egipteni, setea de putere, de cunoastere si de iubire, fiecare zeu fiind cinstit in felul sau unic prin ritualuri si ofrande aduse in semn de multumire.

Sper ca am reusit, ca prin acest articol, sa fac un mic rezumat a tot ceea ce m.a pasionat ani de.a randul, a tot ceea ce m.a facut dornica de cunoastere cu privire la cultura egipteana veche, iar respectul pe care il port lor este unul greu de inteles, insa avand ca baza pasiunea pentru acea mitologie antica, atat de misterioasa.

• Momente... pur si simplu... de neuitat !

Imi asez capul pe pieptul sau si il cuprind in brate. Ii sarut, din cand in cand, umarul drept cu o dorinta nebuna de a pastra legatura dintre noi, chiar si atunci. Stiu ca aceea legatura nu se va rupe, insa teama legata de pierderea lui nu imi da pace niciodata. Ii mangai obrazul stang si schitez un zambet.

Chipul lui angelic si acei ochi... atat de patrunzatori... atat de dornici de cunoastere, ma fac sa ma simt atat de speciala ca.l am. Ii sarut fruntea dandu.i ragazul necesar in a.si gasi o pozitie confortabila, si continui sa.l privesc. Si stiu ca nu m.as satura niciodata de asta. Stiu ca as sta asa o vesnicie. Doar privindu.l. Doar simtindu.i respiratia calda in parul meu.

Inchid ochii si incep a visa la viitor. Nu la viitorul meu sau al lui... ci la viitorul nostru ! Gandurile imi ajung departe, amestecandu.se in mintea mea, mai apoi, cu o putere greu de inteles.

Deschid ochii si il privesc din nou. Atata inocenta. Atata speranta. Toate se reflecta asupra mea, creandu.mi o stare de fericire greu de atins. Iar sarutul sau... atat de pasional, dar in acelasi timp salbatic, iar aceea siguranta pe care mi.o confera doar ideea ca el este acolo... toate contribuie la iubirea pe care i.o port, care, parca, se naste din nou in fiecare zi.

Nu stiu de ce am avut o pofta nebuna sa descriu acele momente atat de profunde, dar stiu ca il iubesc... si probabil asta explica tot.

• O pierdere care mutileaza sufleteste... scoate la iveala o pierdere de timp din partea celorlalti.

Nu incerc sa caut o explicatie, dar ma irita ideea ca se intampla fara motiv. La ce ma refer? Pur si simplu la moarte. La nivel de conceptie, nu neaparat ca motiv de atac asupra sa.

Am aflat deodata ca nasa mamei mele a murit. Si ma revolta motivul al dracului de tare. Cand i.am cerut mamei o explicatie mi.a raspuns: "Din cauza unei operatii". Nu am avut nevoie de alt raspuns mai concret pentru a.mi da seama de calitatea falsa si de cacat a doctorilor din Romania in timpul in care traim. Intrebarea mea e: "Mai apucam sa traim" ?

Motive peste motive si explicatii fara sens primite din partea unor oameni care n.au niciun fel de legatura cu ceea ce incearca sa duca la bun sfarsit. Probabil sunt eu paranoica in a crede ca nepasarea a dus la asa ceva. N.ar trebuii teoretic sa progresam? Si sincer, nici macar nu ramanem pe loc, dimpotriva, inevoluam drastic. Suntem in 2010 si avem o tehnologie destul de avansata, dar de ce nu ne folosim asa cum trebuie de ea? De ce ne lasam purtati de ideea: "Lasa... alta data va fi alfel".

Mi.era ca o a doua bunica. Pur si simplu. M.am atasat de ea intr.un mod greu de imaginat. Avea povestile ei, felul ei de a fi, de a vorbi, de a capta atentia oricui.

Stiu ce soc am trait atunci cand bunica mea a trecut... dincolo. Stiu cat m.a marcat pierderea ei, chiar daca aveam 10 ani. Acum nu sunt asa. Acum percep altfel ideea mortii. Dar intrebarile asupra sa nu au incetat sa existe niciodata.

Stiu ca imi va lipsi acea imbratisare calda. Acele invataturi... Toate imi vor lipsi. Dar cui ii pasa? Nimanui.

• Ne pasa ? Normal ca ne pasa, insa doar de noi !

De ce toti ne consideram victime ale societatii in care traim de atata timp?

De ce preferam sa fim priviti cu mila de catre ceilalti, stiind ca nimic nu va schimba imaginea pe care cei din jurul nostru au construit.o ca urmare a propriilor noastre actiuni. Si suntem constienti de asta, dar daca am incerca sa reparam acum, ne.am strica si mai rau aceea "imagine de cacat".

Bun ! Noi spunem ce traim rau ! Sa zicem ca asa e.

Dar acei copii abandonati, lasati sa descopere gustul amar al vietii inca de mici. Ei nu cer nimic, in schimb suporta toate consecintele, toate urmarile unor fapte care n.au existat. Sunt invinuiti pentru toate greutatile pe care le poarta, pentru ca mai apoi sa ramana uitati. Ce vina au ei in toata povestea de cacat in care sunt implicati involuntar, de cei pe care noi ii numim "oameni potriviti in a conduce guvernarea".

Avem pretentii mari, dar nu incercam sa ne lasam amprenta asupra lucrurilor ce conteaza cu adevarat pentru a fi mai apoi stersi din propria viata. Pentru ca memoria noastra sa fie lasata in trecut si calcata in picioare.

Deci de ce merita acei copii tot ce indura? De ce sunt aruncate in spatele lor toata greutatile pierdute de noi pe drum? Ne mai intrebam de ce? Oare? Pentru ca lasam toata ura sa iasa din sufletul nostru si sa.si puna amprenta asupra vietii lor. Acea viata care n.a avut niciodata ceva bun de oferit.

De ce ma revolta toata ideea asta? Pentru ca incerc sa gasesc logica propriilor nostre actiuni. Acea logica a carei urma ramane pierduta in spatele consecintelor pe care nu le simtim pe propria piele.

• O calatorie in ... subconstient !

Privite din ansamblu, fiecare cladire antica, ce are in spate o istorie destul de complicata in spate, are o pozitia specifica fiecarui loc si punct atins.

Ca spre exemplu, mergeam ieri noapte prin Bucuresti, inspre Calea Victoriei. Ajung sa trec in drum pe langa Palatul Regal, Banca Nationala a Romaniei si Hotelul Hilton. Imaginea celor 3 privita dintr.un unghi care sa le cuprinda cu totul ascundea o legatura mistica.

Cladirea Bancii era orientata direct spre Palatul Regal, iar cladirea acestuia oglindea o alta legatura catre hotel.

"Banii controleaza regalitatea, iar regalitatea ne controleaza pe noi."

Ce alta explicatie putea fi gasita la asezarea tipica a fiecareia?

Poate suna putin cam exagerat, dar intr.o tara in care manipularea este singura metoda care da rezultate atat de bune, de ce sa ne mai ascundem dupa degete?

Adevarul nu va ramane, insa, descoperit decat de cei care au rabdare sa vada in spatele arhitecturii vechi.

Dupa mii si mii de idei distruse, prin care incercam sa.mi dau seama de problema pe care incercam s.o dezbat cu mine insumi, reusesc sa observ si mai multe legaturi care se creeau probabil doar in mintea mea.
Trec pe langa statuia lui "Maniu" comparandu-l cu Dumnezeu, pentru ca, in viziunea mea, si aceasta avea o asezare tipica. Langa statuie era un copac cu o forma mai abstracta, simbolizand pentru mine copacul ce gazduia marul din care Adam si Eva au muscat. Chiar vis-a-vis de ea era o alta statuie aceasta fiind realizata doar pana la nivelul umerilor, in conceptia mea acela era considerat de mine "Mesagerul Bisericii catre Palatul Regal", pentru ca se afla chiar in dreapta sa. In partea dreapta, cu putin in spatele statuii, se afla Biserica.

"In spatele legendelor despre "Fructul Pacatului" aflat in Gradina Domnului, se afla Dumnezeu trimitand un mesager care sa informeze fals despre existenta sa tuturor celor care cred in asta, pentru ca, mai apoi, banii castigati de biserica sa revina regalitatii."

Aceste imagini m.au facut sa fiu mai puternic convinsa de ideea ca din cauza revolutiei, suntem toti exact cum suntem acum. Lucrul care trebuia sa ne dea incredere si sa ne indemne in a ne iubi tara si poporul, ne.a transformat pe toti in ''wanna' be sofisticated" si in centrul atentiei fata de cei din jur.

• "Simplu" sau... cat de complexa este "simplitatea" in sine.

Privind dintr.o perspectiva putin cam deplasata de principalul context al unei gandiri extrem de revolutioniste, constat ca unele idei par complexe, ascunzand, de fapt, esenta unor lucruri atat de simple.

Am incercat sa ma axez pe unele idei mai greu de descifrat, insa singurul lucru de care am reusit sa dau dovada a fost prelucrarea acestor idei intr.un mod cu mult mai complicat decat cel de la care pornisem. Avand in vedere ca fiecare lucru simplu se dovedeste a fi complicat doar prin simplitatea care.l reprezinta, nimic nu ma mai surprinde.

Ce se ascunde in spatele acestui cuvant? ... "simplu" ?

La prima incercare de "atingere" morala asupra cuvantului in sine, am descoperit un mister greu de aflat, care mai apoi a devenit atat de.. "simplu".

Cat de "simplu" sau "lipsit de orice sens" poate fi un sentiment?

Exista probabilitatea ca la nivel spiritual cuvantul "simplu" sa insemne ceva fara rost?

Nu am crezut niciodata, si nu o sa incep acum s.o fac, in explicatie definitiei in sine a cuvantului. Deci ideea de "simplitate" ascunde cu mult mai mult decat "simple" trairi.

• Poemul unor nevinovatii platite: "O privire de ansamblu asupra unei lumi inchise"

Esenta unei istorii neobisnuite, pana acum

Ascunde idei false si un capat de drum

Imposibil de aflat sau de perceput,

Insa gravat cu trairi ce duc spre necunoscut.

Un suflet pietrificat si o teama constanta

Se pierd in adancul unei lupte de treapta inalta.

Incercarile de.a afla misterul lor au sfarsit demult

Sterse de existenta unui loc pierdut.

Nesansa a ramas uitata in trecut

Precum si starile ce sentimente pure ascund.

In fiecare colt de suflet traieste dezamagirea,

Profund lasata.n spate, la fel ca si iubirea.

• "Portretul" lui in cuvinte mult prea mici ...

Il privesc fix in ochi si ma las purtata de profunzimea cu care ma cuprinde prin simpla lui atingere.

Imi poate percepe fiecare miscare intr.un mod unic.

Ii pasesc prin ganduri ca pe apa, lasand mai apoi atingerea apasata asupra buzelor mele sa se contopeasca cu fiecare segment de sentiment pe care il retraiesc incontinuu, de cand simpla lui privire m.a patruns pana in cel mai intunecat loc al fiecarui gand.

Traiesc prin el si prin ceea ce simte.

Traiesc pentru el si pentru ceea ce traieste.

Traiesc pentru.. noi si pentru fiecare vis pe care.l avem si care va avea sa se implineasca prin simpla dorinta de a exista acolo, candva, ceea ce n.a existat vreodata.

• Poemul intrebarilor fara raspuns si al raspunsurilor fara rost: "Si totusi... de ce?"

De ce atunci cand ploua imi regasesc fiecare traire in fiecare picatura?

De ce atunci cand privesc lumea din propria.mi perspectiva pare atat de dura?

De ce cand vreau sa plec, sa fug, ceva marunt ma tine pe loc?

De ce cand sunt departe stiu sigur ca nu vreau sa ma mai intorc?

De ce mereu cand incerc sa inteleg orice idee mult prea greu de inteles,

Ma aleg cu o gramada de intrebari si de raspunsuri fara sens?

De ce atunci cand totul pare naruit in jur si orice pare imposibil,

De ce incerc sa dezleg un mister, un gand ascuns si nu gasesc un raspuns credibil?

De ce cand sunt doar eu cu mine am puterea de a gandi limpede si clar,

De ce cand este reala nevoie sa fac asta nici nu incerc macar?

De ce intotdeauna cand reusesc sa.mi deschid sufletul si sa iubesc,

Ma aleg doar cu sentimente esuate ce nu vreau sa le mai traiesc?

• Poemul unui suflet trantit la pamant de regrete: "Sete de razbunare..."

Fumul de tigara strapunge aerul lasand in urma o parte

Toate sunt legate de cate o stare intr.o singura noapte.

Lacrimi si regrete, urmate de zambete,

Pareri de rau nespuse, dar incheiate in urlete.

Iluzii uitate, pierdute in soapte pline de durere

Ramase in spate pentru o singura clipa de placere.

O respiratie calda ce.a fost readusa in suflet

Rapune tacerea printr.un simplu racnet.

O luna plina acolo sus vede doar priviri pline de ura,

Legand consecintele de fapte ca intr.o substanta pura.

Linistea predomina intreaga lume neinteleasa

Lasand din cand in cand asupra lor sa cada o raza.

P.S.: M.am chinuit din rasputeri sa.mi scot din cap imaginea unor rime macabre, dar chiar si asa ...

• Nimeni nu are timp ...

Si totusi de ce? De ce se intampla ca nimeni sa nu aiba timp cand vine vorba de un mic sfat sau de o sustinere morala?

Sufletul meu este lasat rece in urma, dupa ce am fost pur si simplu "amanata" chiar in momentul in care aveam cea mai mare nevoie de un strop de atentie. Nepasarea? Egoismul? Nu. Totul se rezuma la "am timp oricand sa vorbesc despre asta impreuna cu ea".

Si daca n.as mai fi? N.ar regreta spusele acestea? Oare s.ar gandi macar o clipa cata nevoie aveam de cateva cuvinte care sa ma ajute sa merg inainte, fie chiar si aruncate in scarba. Si bineinteles ca iar ma pierd. Ca intotdeauna.

Lasata in urma intr.un loc uitat de pareri de rau si compasiune, incerc sa aprofundez starea abia capatata prin efectul complet al ideilor care imi ravasesc mintea cu fiecare secunda pe care o las pierduta in spate, doar pentru simplul fapt ca nu.i pot deslusi misterele cu aceeasi pricepere ca de obicei.

• Din perspectiva unui artist neinteles...

Un artist isi concentreaza starea pe care o descrie in propria sa creatie.

In aceasta explozie de sentimente se regaseste cea mai profunda si cea mai necunoscuta parte din interiorul sau.

Trairile sufletesti pe care fiecare artist le parcurge sunt asimilate cu dragostea pentru diferite lucruri sau momente care inseamna ceva pentru el ceea ce noi numim: un simplu lucru placut.

Acest simplu lucru pe care toti il vad lipsit de rost sau semnificatie, pentru un artist ascunde cele mai ciudate, dar placute stari.

Viziunea unui astfel de om este artistica indiferent de perspectiva din care privesti.

• Poemul lucrurile simple, dar complexe in acelasi timp: " Iubesc, ador, visez, descopar... dar prefer sa cred."

Iubesc cum picaturile de ploaie lovesc pamantul cu putere.

Iubesc cum simt fiecare fior insotit de o usoara durere.

Iubesc orice atingere delicata ce.mi aprofundeaza toate sentimentele.

Iubesc tacerea noptii si linistea in care incep sa apara regretele.

Ador adierea usoara si pura a vantului de vara.

Ador cum dragostea in sange mi se strecoara.

Ador sa inteleg un sentiment ciudat si necunoscut.

Ador cum simt iubirea intr.un mod greu de perceput.

Visez la toate lucrurile marunte pe care nu le.am apreciat.

Visez la ce sunt eu si la cum ar trebui sa fiu defapt.

Visez la eternitatea trairilor si la ce.ar trebui sa insemne.

Visez la puritatea clipelor lasate in urma, dar neuitate de vreme.

Descopar scanteia dintr.o privire plina de iubire.

Descopar un zambet simplu si pur, schitat de fericire.

Descopar dezlantuirea sentimentelor in chip naiv.

Descopar cum fiecare gand se pierde definitiv.

Prefer sa cred ca.n viata este: totul sau nimic.

Prefer sa cred ca orice stare atinge un apogeu tipic.

Prefer sa cred ca perfectiunea nu exista orice ar fi.

Prefer sa cred ca naturaletea e doar un mod de a gandi.

• Poemul sufletului meu: "Nu spun ca as vrea sa mor, spun doar ca as muri ..."

Oare imi simti respiratia arzand direct proportional..

Cu toata profunzimea sentimentelor mele macar?

Oare tu vezi ca in jurul tau se intinde numai ceata?

Nu te pierd din privire, insa imi pierd speranta.

Nu caut raspunsuri pe care stiu ca nu le stii...

Nu spun ca as vrea sa mor, spun doar ca as muri !

Oare.mi asculti fiecare gand ce.mi zboara catre tine..

Cu tot gustul amar ce.l port in suflet doar eu cu mine?

Oare.mi atingi privirea, sau imi reproduci zambetul?

Nu pot respira fara tine, iar timpul parca nu.i destul.

Nu caut intelegere, cand stiu ca nu voi gasi...

Nu spun ca as vrea sa mor, spun doar ca as muri !

Oare voi gasi vreodata raspunsul la aceste intrebari..

Cu tot cu explicatia si.ntelegerea fiecarei stari?

Oare m.ai tine minte atunci, chiar daca n.as mai fi?

... Nu spun ca as vrea sa mor, spun doar ca as muri !

P.S. : Am avut o inspiratie de moment teribila, caci de obicei nu prea ma pasioneaza poezia, insa sunt multumita de rezultat.

• "Copilaria" - Capitolele vietii mele in cateva cuvinte.

Ajungem cu totii in acel moment al vietii cand cautam cu disperare raspunsul la intrebarea: Unde mi.a disparut copilaria?! Si ne macina, pentru ca, cu fiecare minut, cu fiecare clipa, parca ne indepartam si mai mult de acea dulce-acrisoara parte a vietii: Copilaria.

Cum am crescut eu? Probabil va asteptati la un raspuns banal gen: "Eram cu bunicul si bunica la tara si urmaream cum in fiecare zi firul de iarba este clatinat de vant intr.un mod unic." Ei..bine, n.a fost asa. Intr.adevar, bunicul si bunica au existat, la fel si iarba !

Doar ca intre, ceea ce va imaginati voi si, ceea ce am trait in perioada de atunci, exista o diferenta uriasa !

Bunicul meu nu avea ochelari sau mustata si nu citea ziarul in fiecare dimineata. Scumpul meu bunic era prieten loial al bauturii si isi rula singur, zilnic, tigari cu o placere greu de inteles pentru ceilalti. Deci acum stiu de unde provine dexteritatea mea pentru rulat. Bun !

Bunica mea nu avea parul alb facut permanent si nici nu servea ceai. Sincera sa fiu, am admirat.o nespus de mult ! A murit de cancer la 59 de ani, insa pana in acel moment, in care spiritul a parasit trupul definitiv, ma jur ca nu am auzit.o vreodata plangandu.se. Nu a aratat suferinta nimanui.. dar durerea exista, undeva ascunsa bine. Am mostenit.o la suflet si la aproape toate trasaturile caracteristice, insa nu am reusit sa.i mostenesc si taria. Ambitia pe care o avea si setea de a merge in continuare mai departe orice ar fi, erau inegalabile.

Iarba?! Hmm.. probabil va asteptati din nou la o asociere perfect normala cu bogatiile pamantului gen: "Firele verzi de iarba rasar din pamant si se lasa alintate de acea lumina calda, fiind rasfatate, mai apoi, de adierea usoara a vantului."

Ei.. bine: NU ! Nu iubeam genul ala de iarba. Micuta Pixxie iubea sa ruleze, iubea sa fumeze, iubea tot ce era legat de: "iarba", "weed", "verde", "muguri" sau "flori ilegale". Nu veneram campul lexical al cuvantului, doamne fereste ! Adoram mirosul, starea si mai ales puterea pe care simteam ca o am. Si da. Aveam doar 13 ani.

Sa ne intoarcem la ce copilarie am avut eu? Mda. Sincer acum nu.mi mai este frica sa recunosc. Da! Ajunsesem rau. Copila la 14-15 ani trecuta prin toate tipurile de droguri ! Situatia mea era deplorabila, iar eu nu faceam nimic ca sa schimb asta. De ce? Pentru ca nu vroiam ! Imi placea. Nu am motive si nici argumente la acest raspuns.

Am copilarit intr.un cartier destul de "nepotrivit" , cred eu, pentru educatia unui copil. Si aici nu dau vina pe ai mei. Aici a fost doar vina mea. Eram naiva si usor de influentat. Si aceasta problema inca persista. Am crescut printre asa numitii "baietasi de cartier" , droguri si muzica de strada. Noi nu desenam cu creta pe trotuar, noi nu saream coarda, in schimb noi aveam vise mari. Vise care s.au stins in nici cateva luni.

Traiesc si acum cu o ideea in suflet in privinta careia, probabil, nu ma voi razgandi niciodata, si anume: Nu regret nimic din tot ce.a fost, pentru ca stiu ca toate etapele pe care am fost nevoita sa le parcurg, fie singura, fie cu ceilalti, m.au ajutat sa devin ceea ce sunt acum ! Si nu.mi pare rau.