Pierduta in decor, printre regrete
Lasata purtata doar de sentimente
Constat cu durere ca tot ceea ce simt
Ascunde o depresie vaga prea greu de descris.
In aceste 4 versuri se rezuma cam tot ceea ce vreau sa scriu acum. Si incep prin a spune ca probabil am o problema cu exprimarea sentimentelor.Nu doar cred, ci sunt sigura ca am o retinere cand vine vorba de asta sau poate ca ma trec fiorii cand spun "Te iubesc". Poate ca ezitarea pe care o am inainte de a rosti aceste cuvinte, nu este vreo dovada a faptului ca, in subconstient, opresc pentru cateva clipe timpul in loc pentru ca putea gandi situatia, ci dimpotriva. Stiu ca nu fac asta.
Stiu ca.l iubesc si sunt multe lucruri care imi demonstreaza ca o fac. Doar gandul care ma bantuie clipa de clipa cum ca l.as putea pierde ma doboara sufleteste. Dar am o ezitare de care probabil acum nu.mi dau seama. Un sentiment sau o stare de teama. De ce tocmai teama?
Pentru ca in primul rand imi e frica de ziua in care la cuvintele "Te iubesc" probabil voi primi un raspuns simplu pe un ton indiferent sau poate chiar ceea ce voi primi ca raspuns sa fie doar tacerea.
Iar in al doilea rand, simt o usoara teama doar cand as vrea sa.i spun asta si nu o fac, chiar daca de multe ori am impresia ca nu o spun cand ar trebui sau mai bine zis, cand ar fi nevoie.
Dar... de ce s.o spun cand ar trebui? Atunci si.ar pierde mai mult de jumatate din frumusete si din spontaneitate. Si Stiu ca am multe defecte, dar stiu sigur ca sunt .. probabil .. cea mai spontana persoana pe care o cunosc. De ce ezit cand spun probabil? Pentru ca de multe ori am impresia ca nu ma cunosc destul de bine, insa asta ma face sa merg mai departe. Pentru ca stiu ca sunt inca adolescenta si ca ceea ce.am descoperit pana acum, prin spontaneitate, ma tinut in viata, m.a tinut conectata cu lumea asta.
Si da, marturisesc ca am avut momente in care tot ceea ce am facut, si ceea ce vroiam sa fac se concentrau intr.un "flash" de cateva secunde, dar parca infinit, catre dorinta de a.mi continua viata. Tentative au fost destule, si mi.e scarba de mine insumi doar cand mi le amintesc.
De ce au existat tentative cand tocmai am spus ca ma cunosc atat de .. "bine" ? Pentru ca aveam momente in care uram totul la mine. Insa cel mai rau uram persoanele care incercau sa ma controleze. Acele persoane care imi tot repetau zi de zi aceleasi cuvinte: "Maturizeaza.te" , "Ce e cu tine fato'? De ce nu poti fi si tu normala ca toti ceilalti" sau "Numai probleme faci", pana cand ajunsesem sa mi le tot repet singura. Persoane care se prefaceau ca le pasa, incercand mai apoi sa ma indeparteze prin indiferenta. Ce.au reusit? Pe moment si pe termen scurt, ceea ce vroiau, insa de.a lungul timpului au reusit doar sa ma faca sa ma dispretuiesc singura. Nu suportam toate ideile lor preconcepute.
Si da, mi.e rusine sa o spun, insa, inainte de a posta articolul am stat si m.am gandit de cateva ori daca e chiar indicat sau macar benefic pentru mine ce va urma sa spun. De ce m.am gandit sau mai bine zis.. de ce am avut din nou o retinere? Pentru ca unii dupa ce vor citi ceea ce va urma sa scriu, probabil vor rupe legatura un timp cu mine, iar daca o vor face vreau macar sa stie un lucru: In momentul in care am scris articolul as fi vrut sa dau "delete" la mai mult de jumatate din tot ce am scris,dar nu am facut.o pe motiv ca nu am vrut sa ma ascund dupa degete, insa din trecutul meu nu pot sterge nimic, oricat de mult mi.as dori sa o fac, iar ceea ce am trait atunci m.a facut ceea ce sunt acum. Stiu ca puteam fi "desteapta" cum ati spune voi, si sa nu spun nimic, dar.. daca unele persoane ma judeca dupa trecutul pe care l.am avut, nu.mi ramane sa spun decat ca ele au o problema acum.
Toti cei care ma cunoasteti cat de cat si ati avut probabil rabdare, ori sa ma ascultati, ori macar sa observati cum ma zbat sa ma deschid sa stiti ca va sunt recunoscatoare si apreciez enorm ! Si aici nu mentionez de prietenii vechi de ani de zile, sau doar de cei apropiati, pentru ca acestia, in viziunea mea, caci poate gresesc, au fost primii care m.au abandonat si probabil ca vor fi si primii care, dupa fraza asta, vor face 1 din 2 lucruri : ori vor da un click acolo in lista lor de messenger, fix pe numele meu si vor incepe a.mi turna critici din care sa desprind doar "nerecunostiinta" din partea mea, ori vor incerca sa afle in mod calm, poate chiar in ideea de a se implica pe bune, doar pentru a afla raspunsurile la intrebarile: "De ce am ramas asa de "nerecunoscatoare" fata de ei ? ", "De ce cred ceea ce cred? " si mai ales "De ce fac atat asupra lor ? " . Nu ! Nu fac atac asupra nimanui, dar mi s.au cerut mult prea multe, nu ma refer pe plan material, ci vorbesc doar de sentimente, si nu am refuzat niciodata sa fac asta.
Am investit nu numai sentimente, ci si stari si incredere in fiecare. Ca sa ce? Ca sa nu am parte nici macar de un loc in amintire sau intr.o stare de dor in care sa exist, macar entru ca faceam parte din decorul de care ei se pare ca n.au dus mare lipsa. Ce vroiam? Nu bani, nu buzz.uri sau beep.uri cand era nevoie de mine, nici macar sa ma tina aproape nu mai aveam nevoie, doar sa stiu un singur lucru, si anume: Faptul ca voi exista in amintirea lor mereu, macar sa nu.mi uite numele, si aici nu ma refer la moarte. Pentru ca stiu sigur ca cei despre care vorbesc si.au dat seama ca despre ei este vorba, totusi refuza sa creada ca am ajuns sa.i privesc cu dispret si vor spune "Normal ca a moarte te gandesti, la ce altceva mai.. "constructiv" te poti gandi ? " Normal ca nuuu ! Voi m.ati facut sa fiu asa cum eram, pentru ca toti erati niste "judecatori" ai lumii in care, parca, doar eu traiam ! Inchid capitolul despre "Trecutul meu .. mizerabil".
Spuneam mai sus de persoane care au avut rabdare sa ma asculte. Pe ei probabil voi i.ati numi "Prieteni de bere" sau "Tovarasi de ocazie" pentru ca sunteti prea ipocriti sa vedeti ca viata nu se rezuma la ''Ce e scris asta se intampla" : prieteni buni din copilarie si familie ! Ducem o viata robotizata sau ce ? Eu ii numesc "Prieteni de tinut aproape" sau "Tovarasi pe viata". Pentru ca e mare lucru sa ai puterea sa nu te intorci in trecut si sa intelegi ca oamenii care te asculta poate pentru prima oara si au rabdare sau "sar in ajutor" cu un sfat sau un raspuns, ei sunt prietenii care merita numiti asa.
Dar nu chiar intotdeauna. Trebuie sa ai o naivitate grava sa crezi ca asa va fi mereu. Am simtit nevoia sa ma descarc si parca tot simt ca n.am spus tot ! Evident ca nu am facut.o, pentru ca niciodata nu e suficient !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu