Si totusi de ce? De ce se intampla ca nimeni sa nu aiba timp cand vine vorba de un mic sfat sau de o sustinere morala?
Sufletul meu este lasat rece in urma, dupa ce am fost pur si simplu "amanata" chiar in momentul in care aveam cea mai mare nevoie de un strop de atentie. Nepasarea? Egoismul? Nu. Totul se rezuma la "am timp oricand sa vorbesc despre asta impreuna cu ea".
Si daca n.as mai fi? N.ar regreta spusele acestea? Oare s.ar gandi macar o clipa cata nevoie aveam de cateva cuvinte care sa ma ajute sa merg inainte, fie chiar si aruncate in scarba. Si bineinteles ca iar ma pierd. Ca intotdeauna.
Lasata in urma intr.un loc uitat de pareri de rau si compasiune, incerc sa aprofundez starea abia capatata prin efectul complet al ideilor care imi ravasesc mintea cu fiecare secunda pe care o las pierduta in spate, doar pentru simplul fapt ca nu.i pot deslusi misterele cu aceeasi pricepere ca de obicei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu