• Pur si simplu.. perfect !

Fie ca e aici, fie ca e acolo il simt oricum aproape. De ce ? Pentru cum e el de fapt. Pentru sentimentele care se nasc la fiecare atingere. Atat de simpla, insa atat de complexa.

Si nu stiu de ce ma pierd la fiecare gest, la fiecare privire de.a LUI. De fiecare data e la fel. Parca totul ar fi un DEJA-VU continuu. Nu stiu daca pot descrie in detaliu, insa stiu ca sentimentul nu poate fi comparat. E ca un drog. Odata cu administrarea sa incepe dorinta de mai mult. Si aici vorbesc despre profunzimea starii pe care reusesc sa o ating.

Ma completeaza in fiecare miscare pe care o fac, in fiecare gand tinut ascuns. Stiu c.o face. Simt asta. Fiori reci imi strabat trupul si simt ca si cum totul ar fi de partea mea.

Simt ca am un rost. Nu pentru mine, nu pentru ceilalti. Pentru EL. Poate ca nu e asa sau poate ca insemn ceva, insa, uit de tot cand e aici.

E ca si cum as trai intr.o lume paralela cu cea in care ma chinui sa triumf.

[Stiu ca oricine va citi asta va considera ca totul e descris intr.un mod poate prea siropos sau de.a dreptul gretos de dulce, dar.. nu.mi pasa !]

Revenind la sentimente, simt nevoia sa spun ca acum totul are sens. Chiar si lucrurile marunte, chiar si cele exagerate imi par intr.un echilibru total.

Sunt constienta, insa, ca ce e frumos nu dureaza o vesnicie, dar nu inteleg de ce refuz sa cred ca nu va fi asa.

Poate ca sunt non-conformista. Poate ca.mi place sa incalc toate regulile posibile, pentru propria mea satisfactie, dar in acelasi timp stiu ca nu pot schimba ceea ce simt. Nu.mi pot impune sa fac asta indiferent de situatie.

Stiu ca la final probabil ma va durea mai mult ca oricand, dar refuz sa cred si asta, pentru ca daca as trai cu ideea aceasta, toata magia n.ar mai avea nici un strop de farmec.

Gresesc pentru ca sunt asa cum sunt. Dar nu pot trai niciun moment la rece, pentru ca asta m.ar face din nou cine nu sunt de fapt. Si DA. Sunt naiva si tot ce fac, fac din instinct si de pe urma sentimentelor, insa vreau sa par puternica. Nu.mi iese. De ce ? Pentru ca nu pot fi altfel de cum sunt eu.

Ma deschid in fata celor apropiati mie, insa port o masca in fata celorlalti. Incerc sa construiesc o atitudine care ma ajuta sa.mi formez caracterul de piatra pe care , probabil, nu.l voi avea niciodata.

• A fost odata...

E la fel in fiecare dimineata. De cand el nu mai exista.. aici.. in suflet. Cel putin eu tind sa cred ca nu mai e, chiar daca stiu ca poate va avea mereu un loc.. acolo.

Ma trezesc cu acelasi sentiment. De teama. De ce ? Nu pot explica, dar il pot simtii destul de profund. Acelasi cantec se repeta de cateva ori pana incerc sa ma remontez singura.

''A fine frenzy – almost lover ''.

Il vreau langa mine, dar nu.l pot tine. Nu simt ca mai pot face asta acum. Nu mai simt nimic. Sunt goala pe dinauntru, iar fara el.. sunt pierduta in niste sentimente neclare.

Si poate candva va fi prea tarziu pentru regrete. De ce ? Nici asta nu pot explica, dar stiu ca asa va fi. Pur si simplu stiu.

Poate cineva sa inteleaga starea ? Nu cred.. pentru ca nu mai stiu ce simt, sau daca simt. Raman eu. Si aceste randuri, aceste cuvinte.. care dor.

• Ploaia. Ramasa fara viata ...

Ploua. Intotdeauna mi.a placut ploaia. Ma linisteste, dar in acelasi timp ma distruge sufleteste. Cu fiecare picatura care se loveste de geam, simt ca si cum as primii o lovitura chiar in suflet.

Sunt pierduta. Nu pot privii in nicio directie. Nu stiu, sau poate nu vreau sa mai stiu unde sunt. Nu simt nimic. Nimic ! Ma simt fara strop de viata.

Sunt confuza. Nu.mi pot da seama de nimic. Nu stiu ce vreau, dar stiu ca nu pot ajunge la ceea ce.mi doresc atat de mult ! Ceva ma tine legata aici.

Incerc. Cu cat ma gandesc mai mult la ce simt de fapt, cu atat ma pierd mai rau. Nici eu nu ma inteleg. Nimeni n.o poate face.

• O dimineata putin mai ... diferita.

E deja dimineata.. Mirosul de cafea proaspata se simte pretutindeni. Deschid ochii si ma las alintata de lumina aceea calda ce strabate fereastra.. simt o senzatie usoara, dar placuta la atingerea chipului meu de catre razele soarelui. Speram insa sa ma trezesc in bratele lui, dar nu a fost asa.

Incerc sa ma dau jos din pat.. si iau prima camasa pe care o vad pe scaun, care din intamplare se dovedeste a fi a lui. O imbrac in mod ostentativ si cobor. El era acolo. Pe masa erau asezate 2 cafele : una cu lapte, una fara. Imi cunoaste gusturile. Ma cunoaste destul de bine, chiar daca de multe ori ne simtim ca doi straini unul pentru altul.

Schitez un zambet si ma asez. El ma priveste usor nesigur. Zambesc din nou spre a.i da de inteles ca totul e bine, ca eu sunt bine, dar privirea lui devine mai patrunzatoare ca la inceput.

Incep sa ma familiarizez cu mirosul cafelei, care deja incepuse sa.si cam piarda din aroma. Ating masa nelinistita cu palma de mai multe ori, in incercarea esuata de a cauta o bricheta. El inca ma privea. Nu puteam schita nici un gest la privirea aceea. Atat de bine controlata, provocandu.mi o stare de teama, dar si o curiozitate usoara.

Gasesc intr.un final obiectul mult cautat si imi aprind o tigara. Privesc desprinsa de realitate spre fereastra, cand o voce dulce ma intrerupe din meditatie.

- La ce te gandesti.. ? ma intreba el pe un ton atat de calm, sprijinidu.si fata intre palme, gata sa ma asculte.

- La tot ce traiesc acum.. Cu tine nimic nu pare complicat.. Lucrurile par atat de simple si de perfecte …

Am continuat prin a plimba tigara pe peretele scrumiere, incercand sa.mi gasesc cuvintele mai departe.

Aveam o impresie destul de ciudata, cum ca orice as fi zis era de prisos. El stia ce simteam, deci nu era nevoie sa.i spun.