• "Copilaria" - Capitolele vietii mele in cateva cuvinte.

Ajungem cu totii in acel moment al vietii cand cautam cu disperare raspunsul la intrebarea: Unde mi.a disparut copilaria?! Si ne macina, pentru ca, cu fiecare minut, cu fiecare clipa, parca ne indepartam si mai mult de acea dulce-acrisoara parte a vietii: Copilaria.

Cum am crescut eu? Probabil va asteptati la un raspuns banal gen: "Eram cu bunicul si bunica la tara si urmaream cum in fiecare zi firul de iarba este clatinat de vant intr.un mod unic." Ei..bine, n.a fost asa. Intr.adevar, bunicul si bunica au existat, la fel si iarba !

Doar ca intre, ceea ce va imaginati voi si, ceea ce am trait in perioada de atunci, exista o diferenta uriasa !

Bunicul meu nu avea ochelari sau mustata si nu citea ziarul in fiecare dimineata. Scumpul meu bunic era prieten loial al bauturii si isi rula singur, zilnic, tigari cu o placere greu de inteles pentru ceilalti. Deci acum stiu de unde provine dexteritatea mea pentru rulat. Bun !

Bunica mea nu avea parul alb facut permanent si nici nu servea ceai. Sincera sa fiu, am admirat.o nespus de mult ! A murit de cancer la 59 de ani, insa pana in acel moment, in care spiritul a parasit trupul definitiv, ma jur ca nu am auzit.o vreodata plangandu.se. Nu a aratat suferinta nimanui.. dar durerea exista, undeva ascunsa bine. Am mostenit.o la suflet si la aproape toate trasaturile caracteristice, insa nu am reusit sa.i mostenesc si taria. Ambitia pe care o avea si setea de a merge in continuare mai departe orice ar fi, erau inegalabile.

Iarba?! Hmm.. probabil va asteptati din nou la o asociere perfect normala cu bogatiile pamantului gen: "Firele verzi de iarba rasar din pamant si se lasa alintate de acea lumina calda, fiind rasfatate, mai apoi, de adierea usoara a vantului."

Ei.. bine: NU ! Nu iubeam genul ala de iarba. Micuta Pixxie iubea sa ruleze, iubea sa fumeze, iubea tot ce era legat de: "iarba", "weed", "verde", "muguri" sau "flori ilegale". Nu veneram campul lexical al cuvantului, doamne fereste ! Adoram mirosul, starea si mai ales puterea pe care simteam ca o am. Si da. Aveam doar 13 ani.

Sa ne intoarcem la ce copilarie am avut eu? Mda. Sincer acum nu.mi mai este frica sa recunosc. Da! Ajunsesem rau. Copila la 14-15 ani trecuta prin toate tipurile de droguri ! Situatia mea era deplorabila, iar eu nu faceam nimic ca sa schimb asta. De ce? Pentru ca nu vroiam ! Imi placea. Nu am motive si nici argumente la acest raspuns.

Am copilarit intr.un cartier destul de "nepotrivit" , cred eu, pentru educatia unui copil. Si aici nu dau vina pe ai mei. Aici a fost doar vina mea. Eram naiva si usor de influentat. Si aceasta problema inca persista. Am crescut printre asa numitii "baietasi de cartier" , droguri si muzica de strada. Noi nu desenam cu creta pe trotuar, noi nu saream coarda, in schimb noi aveam vise mari. Vise care s.au stins in nici cateva luni.

Traiesc si acum cu o ideea in suflet in privinta careia, probabil, nu ma voi razgandi niciodata, si anume: Nu regret nimic din tot ce.a fost, pentru ca stiu ca toate etapele pe care am fost nevoita sa le parcurg, fie singura, fie cu ceilalti, m.au ajutat sa devin ceea ce sunt acum ! Si nu.mi pare rau.