Daca stam bine sa ne gandim, echilibrul se dobandeste extrem de greu (daca se dobandeste), si se pierde foarte usor. E precum increderea. Orice echilibru duce la un dezechilibru total mai tarziu.
Sa luam de exemplu relatia de cuplu (caci la asta ne refeream cand incepusem subiectul). O relatie in care echilibrul domina este cu adevarat monotona si plictisitoare.
Nu prea vad rostul incercarii de a gasi un echilibru al unei relatii, insa vad rostul in a-ti gasi propriul echilibru. Mi.am dat seama ca acest lucru este foarte important! Pentru ca in orice relatie, fiecare are obieceiurile si tabieturile.
Niciodata nu trebuie sa se ajunga la o obsesie pentru placerile celuilalt, deoarece (si sunt ferm convinsa de ce voi spune acum) o relatie se traieste si in 2 si pe cont propriu.
Pana sa fie ajunsa sa fie traita in 2, fiecare se implica pe cont propriu, fiecare investeste sentimente indiferent de risc.
Cand spun relatie traita in 2 ma refer la acel moment al relatiei in care amandoi se cunosc suficient de bine incat faptul ca sunt impreuna li se pare ceva normal, iar despartirea li se pare o aberatie. Pentru ca legatura este mult prea stransa ca sa fie rupta de vorbe sau barfe care apar la orice inceput de relatie.
Curios, dar si benefic e faptul ca acestea au inceput sa apara si din partea prietenilor. De ce curios? Pentru ca prietenii sunt ultimii la care te astepti, desi ar trebui sa fie cei dintai. Benefic, pentru ca numai asa iti dai seama cine e cu adevarat alaturi de tine si cine nu. Revenind la echilibru, cred ca e o prostie sa tot incercam sa gasim solutii si solutii.
misto:X bravo siso:X te ador:X
RăspundețiȘtergere