• Cuprindem in orgoliu: indiferenta, ambitia sau ignoranta?

Care este pana la urma faza cu orgoliul? Nu fac atac asupra acestui lucru, pentru ca si eu sunt o fire extrem de orgolioasa. Stiu ca nu e intotdeauna o calitate si de asemenea stiu ca, fiind ''aplicat'' in exces macina orice tip de sentiment.

Dar totusi, este mai important orgoliul intr.o relatie decat profunzimea ei? Nu. Asta credeam si eu. Atunci de ce exageram, atat de des? De ce ne place sa tachinam in exces? Nici nu stiu de ce continui sa incerc sa gasesc atatea raspunsuri, cand stiu sigur ca nimeni nu.mi va putea explica faptul in sine si consecintele acesteia.

Ne punem ambitia impotriva cuiva pentru cateva clipe de satisfactie proprie, dar se gandeste cineva la regretele ce pot aparea dupa?

Dar cu indiferenta cum este? O aplicam atunci cand nu ne convine ceva pentru ca stim cat doare. Si daca sunt unii care nu.si dau seama sau nu sesizeaza gravitatea faptului, va spun eu: Doare ! Enooorm !

Ignoranta sau indiferenta? Da! Corect! Si ele fac parte tot din orgoliu. Ne prefacem ca nu ne pasa de nimic, si totodata ca nu ne afecteaza nimic. Dam impresia de o personalitate puternica si de un temperament dur, cand stim prea bine ca nu suntem asa. Si pentru ca imaginea sa fie completa aplicam si orgoliul.

Si aici ajungem de unde am plecat. :)

• Ce inseamna, de fapt, ECHILIBRUL?

Daca stam bine sa ne gandim, echilibrul se dobandeste extrem de greu (daca se dobandeste), si se pierde foarte usor. E precum increderea. Orice echilibru duce la un dezechilibru total mai tarziu.

Sa luam de exemplu relatia de cuplu (caci la asta ne refeream cand incepusem subiectul). O relatie in care echilibrul domina este cu adevarat monotona si plictisitoare.

Nu prea vad rostul incercarii de a gasi un echilibru al unei relatii, insa vad rostul in a-ti gasi propriul echilibru. Mi.am dat seama ca acest lucru este foarte important! Pentru ca in orice relatie, fiecare are obieceiurile si tabieturile.

Niciodata nu trebuie sa se ajunga la o obsesie pentru placerile celuilalt, deoarece (si sunt ferm convinsa de ce voi spune acum) o relatie se traieste si in 2 si pe cont propriu.

Pana sa fie ajunsa sa fie traita in 2, fiecare se implica pe cont propriu, fiecare investeste sentimente indiferent de risc.

Cand spun relatie traita in 2 ma refer la acel moment al relatiei in care amandoi se cunosc suficient de bine incat faptul ca sunt impreuna li se pare ceva normal, iar despartirea li se pare o aberatie. Pentru ca legatura este mult prea stransa ca sa fie rupta de vorbe sau barfe care apar la orice inceput de relatie.

Curios, dar si benefic e faptul ca acestea au inceput sa apara si din partea prietenilor. De ce curios? Pentru ca prietenii sunt ultimii la care te astepti, desi ar trebui sa fie cei dintai. Benefic, pentru ca numai asa iti dai seama cine e cu adevarat alaturi de tine si cine nu. Revenind la echilibru, cred ca e o prostie sa tot incercam sa gasim solutii si solutii.

• Vrei? .. obtii. Nu pretuiesti? .. pierzi.

Teoretic toti facem asta ! Practic ne sperie ideea. Dar de ce? Poate pentru ca in ziua de astazi nimeni nu mai stie sa aprecieze nimic. Nu pentru ca nu ne pasa, nu pentru ca am uitat, ci pentru ca suntem mult prea superficiali ca sa vedem frumusetea oricarui lucru sau sa simtim profunzimea momentelor. Cunoastem cu totii nostalgia care ne cuprinde atunci cand o clipa ni se pare atat de.. perfecta ! Si asa invatam sa apreciem.

Nu pot da un exemplu concret. Orice etapa, oricat de nesemnificativa are rolul ei. Vrem un lucru extrem de mult si incercam sa trecem de toate obstacolele care impiedica obtinerea lui. Cu greu, obtinem si apoi dam cu piciorul ! Ca sa ce? Ca sa ne definim personalitatea de "invingator/toare" in orice lucru pe care, probabil, nu.l vom realiza niciodata complet. Dar cu profunzimea cum ramane? Ramane pierduta pe undeva pe acolo. De ce? Pentru ca nu a fost apreciata.

Am invatat cu totii sa luam totul la rece, probabil satuli de regrete si dezamagiri. Separam frumusetea de fiecare lucru, cand de fapt ar trebui sa mearga mana.n mana. De ce? Pentru ca orice lucru din lumea asta are rolul si frumusetea sa.

Dar si asta am uitat. Nu mai stim nimic. Dar simtim. Inauntru nostru stim ca e ceva, dar frica de a numi acel lucru/sentiment, face ca acesta sa.si piarda farmecul cu fiecare secunda. Nici macar nu mai conteaza cate intrebari ti.ai pus in legatura cu lucrul pe care ti.l doreai, pentru ca dupa obtinerea acestuia oricum toti dam cu piciorul. De ce? Pentru ca nu am fost apreciati, pentru a invata cum se face asta.

In concluzie o sa ajungem toti sa ne pierdem, nu doar increderea de sine, ci si respectul. Dar cui ii pasa? Cand deja nimeni nu mai apreciaza nimic. Lasam totul la voia intamplarii. Dar unde duce asta? Oare? La nimic.

• Fotografia. O pasiune ascunsa.

Ce este fotografia? O pasiune? O arta?

Pentru mine pare a fi cu totul altceva. Imi regasesc starile, trairile, sentimentele si cate un strop din personalitatea mea in fiecare fotografie.

Ma atrage tot ce e abstract. Orice lucru care la prima vedere pare banal, intr.o fotografie capata contur.